ACEST WEBSITE FOLOSESTE COOKIE-URI. UTILIZAND WEBSITE-UL IN CONTINUARE ITI EXPRIMI ACORDUL ASUPRA FOLOSIRII COOKIE-URILOR.

DE ACORD PENTRU DETALII TE RUGAM SA CITESTI: POLITICA DE CONFIDENTIALITATE
IN PERIOADA 28.05 - 01.06.2018 MAGAZINUL SI SERVICE-UL LAND ATELIER SUNT INCHISEPLASAREA COMENZILOR
IN PERIOADA 28.05 - 01.06.2018 COMENZILE SI LIVRARILE SE VOR DESFASURA ASTFEL:
* VINERI, 25.05.2018, ESTE ULTIMA ZI DE PLASARE A COMENZILOR PENTRU PRODUSELE CARE SUNT DISPONIBILE IN STOCUL LAND ATELIER;
* COMENZILE PLASATE PRIN INTERMEDIUL MAGAZINULUI ONLINE, IN PERIOADA 26.05 - 03.06.2018, VOR FI LIVRATE PRIN CURIER IN DATA DE 04.06.2018 (PENTRU PRODUSELE DISPONIBILE IN STOCUL LAND ATELIER) SI IN DATA DE 14.06.2018 (PENTRU PRODUSELE COMANDATE LA FURNIZORUL EXTERN).

P38. PRIMUL RANGE ROVER COMPUTERIZAT.

RANGE ROVER P38 A FOST CONSIDERAT LA DATA LANSARII S.U.V.-UL DE LUX CU CEA MAI IMPORTANTA DOTARE TEHNOLOGICA LA NIVEL MONDIAL

Intre anii 1994 si 1995, la Solihull, s-au fabricat doua modele Range Rover.

Primul model, denumit Classic in acel moment, intrase in fabricatie in 1970 constituind atunci o premiera mondiala absoluta fiind intaiul Sport Utility Vehicle (S.U.V.) din lume. Despre aparitia si istoria dezvoltarii primului model Range Rover am prezentat pe larg in episodul intitulat Primul Range Rover. Ultimul Classic., articol aflat in colectia blog-ului Land Atelier.

Daca in 1970 se lansa o capodopera mondiala a industriei de automobile, dupa 24 de ani intra in joc urmasa acesteia, care trebuia sa puna in joc componente tehnice de ultima generatie ce aveau menirea sa mentina si sa propulseze numele Range Rover in varful ierarhiei mondiale a S.U.V.-urilor. Solutia tehnologica aleasa pentru maximizarea tinutei de drum, a confortului interior, a capabilitatilor offroad si a performantelor tehnice, a fost si unica: Computerul.

Range Rover P38 a fost considerat la data lansarii S.U.V.-ul de lux cu cea mai importanta dotare tehnologica la nivel mondial. Computerele gestionau electronic suspensia pneumatica oferind control automat al garzii la sol, in functie de viteza, astfel ca pe masura ce viteza de deplasare crestea, garda la sol scadea, ducand la o crestere substantiala a confortului si a sigurantei de deplasare. Reglarea electronica a suspensiei pneumatice permitea selectarea manuala a 5 pozitii de lucru pentru garda la sol, incluzand regimuri "onroad", "offroad" si "stationare".

Computerele controlau de asemenea cel mai avansat sistem ABS, instalat pe un autoturism cu reale valente offroad, acelasi sistem asigurand si controlul tractiunii. Tot computerele erau si in spatele sistemului automat de climatizare (stanga-dreapta) cu reglaje pentru locurile din fata, respectiv spate. Navigatia prin sistem G.P.S. si sistemul multimedia audio video ce includea monitoare in tetierele scaunelor din fata (echiparea Autobiography) erau oferite bineinteles de alte module computerizate.

Sistemele computerizate asigurau si gestionarea functionarii celor 3 motorizari (montate longitudinal) ce au echipat Range Rover-ul P38: doua motoare V8, benzina injectie de 4 litri (192cp) si respectiv 4,6 litri (227cp), ambele reprezentand evolutii tehnologice ale motorului V8 montat in 1970 pe primul Range Rover si un motor turbodiesel, 6 cilindri in linie (de origine B.M.W.) 2,5 litri (135cp). Motorizarea de top, cea de 4600cc, asigura un demaraj interesant pentru o masina atat de grea: 9,3 secunde de la 0 la 100 km/h si o viteza maxima de 201 km/h.

Transmisia permanent 4x4 a fost cuplata la o cutie de viteze manuala R380 folosita atat la Range Rover-ul Classic cat si la Land Rover Discovery 1. Pentru motorul de 4,6 litri s-a folosit o cutie automata ZF 4 HP 24. Cutiile de transfer Borg Warner au fost asociate pentru lucrul in regim blocat cu un vascocuplaj. Pentru marirea confortului pasagerilor, ampatamentul sasiului a crescut la 108 inch fata de 100 inch cat avea sasiul Classic-ului.

Caracteristicile de offroader autentic ale modelului P38 sunt sustinute de: unghiurile de atac - 35 grade maxim, unghiurile de degajare - 26 grade maxim si panta maxima - de 45 grade.

Calitatea design-ului in versiunea de top Range Rover P38 Autobiography era asigurata de vopsirea si lustruirea manuala a caroseriei, finisarea manuala a furnirului din lemn masiv interior si executia manuala din piele de inalta calitate a tapiteriei scaunelor si a volanului.

Tehnologia de top propusa de producatorul Britanic presupunea folosirea la suspensia pneumatica a unei perne de aer la fiecare roata, a unui compresor ce asigura permanent aerul comprimat necesar suspensiei. Sistemul de franare cu ABS de ultima generatie includea o pompa de frana electrica cu inalta eficienta.

Tehnologia imbarcata pentru echiparea Range Rover-ului P38 a condus la performante de exceptie pentru autoturism, dar a implicat si asigurarea service-ului cu echipamente de control originale, pe baza unor proceduri originale Land Rover, cu piese de origine sau de producator si folosind specialisti abilitati de constructor. O masina de inalta tehnologie nu poate fi utilizata de proprietari neavizati si nici intretinuta in orice service. Imi aduc aminte de o discutie purtata in urma cu ceva timp cu fondatorii Land Atelier, Lech Dulinski si Catalin Ilea, despre modelele Land Rover care devin colectionabile: Discovery 1 si Range Rover P38, in care Lech spunea ca "P38 este o super masina pe care nu oricine poate sa o repare si sa o intretina".

Exista in Romania masini Range Rover P38 care functioneaza ca in prima zi, prin grija si stradania specialistilor, prin calitatea pieselor de origine sau de producator, furnizate de Land Atelier, si nu in ultimul rand prin dragostea si efortul financiar al proprietarilor. Productia Range Rover P38 a incetat in 2001. Urmasul, numit L322, a constituit o alta mare evolutie tehnologica in saga Range Rover, din care nu puteau lipsi computerele.

Range Rover P38 Range Rover P38 Range Rover P38Range Rover P38Range Rover P38Range Rover P38Range Rover P38Range Rover P38Range Rover P38

DISTRIBUIE
AUTOR:
GIUSEPPE ROSSI

GIUSEPPE ROSSI SCRIE CU PASIUNE DESPRE AUTOMOBILE PE BLOGUL LAND ATELIER DAR SI PE SITE-UL PERSONAL DEDICAT MASINILOR DE EPOCA.

 COPYRIGHT: TEXT SI IMAGINI PROTEJATE CU AMPRENTA DIGITALA PE COPYRIGHTED.COM SI ARCHIVE.ORG