Schimbare ulei de motor și filtru de ulei. Află tot ce trebuie să știi!

Schimbul uleiului de motor și al filtrului poate părea lipsită de importanță, însă influențează decisiv longevitatea și performanța mașinii tale. De aceea, se efectuează cu regularitate, în funcție  de recomandările producătorului, vechimea automobilului, stilul de condus sau numărul de kilometri parcurși.

În cazul în care este necesar să schimbi uleiul de motor și filtrul în afara intervalului de service, există semne pe care le vei observa. Acestea îți arată că uleiul și-a schimbat proprietățile și nu mai poate lubrifia corespunzător motorul.

Descoperă din articolul nostru cum îți dai seama că este nevoie să înlocuiești uleiul de motor și filtrul, dar și alte informații utile, pentru a menține performanța mașinii.  

Care este rolul uleiul de motor?

Uleiul de motor are un rol vital în funcționarea mașinii tale, fără de care aceasta nu ar putea merge, nici pentru câteva minute. Acesta lubrifiază componentele interne ale motorului și împiedică apariția coroziunii.

Totodată, uleiul de motor este important pentru răcirea componentelor interne și curățarea lor de reziduurile produse prin frecare. Pentru a-și menține proprietățile, acesta se schimbă împreună cu filtrele.

Când se schimbă uleiul de motor și filtrul de ulei?

Uleiul de motor și filtrele se schimbă la fiecare 10.000-15.000 de kilometri sau o dată pe an, în cazul automobilelor pe benzină. În cazul celor cu motor diesel, schimbarea se face la fiecare 15.000-20.000 de kilometri sau o dată pe an, chiar și dacă nu ai parcurs această distanță cu mașina.

Reține că aceste recomandări sunt orientative, iar pentru a cunoaște cu exactitate frecvența cu care trebuie să schimbi uleiul de motor și filtrele, consultă informațiile oferite de producător, în manualul tehnic al mașinii.

Când se schimbă uleiul de motor la Land Rover, Range Rover și Jaguar?

Schimbarea uleiului de motor la Land Rover, Range Rover și Jaguar se efectuează anual, la fiecare 12.000-16.000 de kilometri, dar și în afara intervalului de service. Dat fiind faptul că un conținut crescut de motorină în ulei afectează capacitatea de lubrifiere a uleiului, există situații în care poate fi nevoie să îl schimbi mult mai des.

Acordă atenție ”Mesajului de service” ce poată să apară pe bord, atunci când se atinge sau se depășește anumită valoare a conținutului de motorină în ulei.

În ceea ce privește alegerea tipului de ulei de motor pentru Land Rover, aceasta se face în funcție de mai mulți factori, respectiv combustibilul utilizat, vechimea automobilului sau stilul de condus.  

Vino la un service Land Rover Pitești și află exact când este momentul să înlocuiești uleiul și filtrul de motor, pentru a prelungi durata de viață a automobilului tău.

Care sunt factorii care influențează frecvența schimbării uleiului de motor?

Frecvența cu care se schimbă uleiul de motor este influențată de mai mulți factori, după cum urmează:

  • Vechimea motorului

Pe măsură ce mașina ta petrece mai mult timp pe șosea, nevoile de întreținere se schimbă. Astfel, dacă schimbul de ulei se poate realiza mai rar la o mașină nouă, frecvența acestuia crește în cazul motoarelor vechi.

Predispoziția lor pentru uzură este mai mare și ca atare va trebui să vii mai des într-un service auto, pentru a prelungi longevitatea motorului. În cazul unei defecțiuni la motoarele Land Rover, Range Rover și Jaguar, la Land Atelier dispunem de arbore Land Rover și teste precise de diagnoză, prin care redăm funcționarea optimă a mașinii tale.

  • Tipul de ulei de motor pe care îl utilizezi

Un alt factor care influențează intervalul de schimbare a uleiului de motor este tipul acestuia. Spre exemplu, dacă utilizezi ulei de motor sintetic, acesta se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de kilometri parcurși sau o dată pe an.

În cazul celui mineral, este nevoie să mergi în service mai devreme, la fiecare șase luni sau 5.000-7.500 de kilometri parcurși. Cel sintetic se schimbă la 7.500 – 10.000 de kilometri sau la fiecare 8 luni.

  • Modul de a conduce

Nu de puține ori ai auzit cum modul în care conduci influențează performanța și longevitatea mașinii tale. Obișnuiești să conduci agresiv, cu accelerări și frânări bruște? Ei bine, acestea suprasolicită motorul, care poate avea nevoie de schimbarea mai frecventă a uleiului și a filtrelor.

La fel se întâmplă și în cazul condusului în condiții urbane de trafic, care sunt caracterizate de opriri dese și schimbări frecvente ale vitezei. Datorită faptului că motorul este mai predispus la uzură, uleiul și filtrele se înlocuiesc mai des, astfel încât să previi daunele majore ale motorului.

  • Starea drumurilor

Uleiul de motor poate fi afectat de temperaturile extreme, dar și de starea drumurilor. Spre exemplu, dacă conduci des pe străzi prăfuite sau cu trafic intens, există riscul să contaminezi uleiul mult prea devreme, fiind necesar să îl înlocuiești mai des decât recomandă producătorul.

 Cum îți dai seama că trebuie să schimbi uleiul de motor?

În unele situații, îți poți da seama că mașina ta are nevoie de un schimb de ulei și filtre, dacă ești atent la următoarele semne:

  •  Se aprinde un semnal luminos în bordul mașinii

Avertizările din bordul mașinii te atenționează cu orice problemă în funcționarea acesteia. La fel se întâmplă și în cazul uleiului de motor. Imediat ce observi becul, înseamnă că nu ai suficient ulei de motor și este nevoie să verifici joja.

Dacă se aprinde becul de verificare a motorului, atunci există riscul să fie afectat motorul, fiind obligatorie o vizită la un service auto.

  • Zgomotul motorului

Uleiul lubrifiază componentele motorului, care funcționează silențios. Dacă acesta nu își face treaba, vei auzi zgomote sau bătăi în timpul condusului, ce pot sugera că există o problemă în lubrifierea componentelor motorului.

  • Modificări în culoarea și textura uleiului

Observi că uleiul are o culoare mai închisă? Atunci acesta poate fi contaminat, neînlocuirea lui cauzând deteriorări grave ale motorului.

Cum alegi uleiul de motor potrivit pentru mașina ta?

Pentru a alege uleiul de motor potrivit mașina ta, sunt câteva caracteristici de care să ții cont. Iată două criterii de care să ții cont:

  • Viscozitatea

Viscozitatea este una dintre acestea și indică cât de subțire sau gros este uleiul, iar alegerea ei potrivită este esențială, pentru a asigura o lubrifiere corectă a motorului.

Ai nevoie de un ulei suficient de subțire pentru a curge bine la temperaturi joase, dar și suficient de gros, pentru a proteja componentele motorului la temperaturi înalte.  Clasele de vară pentru uleiurile de motor cuprind 0W, 5W, 10W, 15W și 20W, în timp ce cele de vară cuprind -20, -30, -40, -50, -60.

Dacă alegi un ulei multigrad, corespunde mai multor clase de viscozitate. Spre exemplu, un ulei 15W-40 este perfect pentru a lubrifia corespunzător motorul atât la temperaturi ridicate, cât și la cele scăzute.

  • Ulei mineral, semi-sintetic și sintetic

În funcție de ingredientele conținute, uleiul pentru motor poate fi mineral, semi-sintetic și sintetic. Cel mineral este potrivit pentru mașinile mai vechi, cu un număr mare de kilometri parcurși, în timp ce cel semi-sintetic este varianta recomandată mai des de producătorii auto.

Uleiul de motor sintetic conține ingrediente care îți oferă excelente proprietăți de lubrifiere și protejare a motorului.

La Land Atelier, avem grijă de motorul tău și trecem toate reviziile efectuate în istoric service Land Rover. Indiferent dacă ai nevoie de piese originale sau OEM, diagnoze precise, reparații ale motorului, revizii anuale sau un simplu schimb de ulei, noi te putem ajuta.De fiecare dată când schimbăm uleiul, înlocuim și filtrele, pentru a ne asigura că motorul tău va funcționa, cu o protejare adecvată împotriva uzurii. Îți stăm la dispoziție la numărul de telefon 021.252.8867, pentru a discuta cu unul dintre consultanții noștri, dar și în comunitatea Land Rover, unde găsești mai multe informații despre întreținerea corectă a mașinilor fabricate de producătorul britanic.

Blog
ARTICOLE SIMILARE
Contacteaza LandAtelier