Siguranța auto: De la primele automobile până astăzi

Siguranța auto este o prioritate pentru fiecare producător de automobile, reprezentând o serie de standarde și tehnologii, menite să minimizeze riscul de accidente rutiere și să protejeze participanții la trafic.

 

Aceasta a fost creată în contextul creșterii numărului de autovehicule, dar și al accidentelor rutiere. Așa cum este de așteptat, siguranța auto a evoluat foarte mult de la apariția primului automobil și până astăzi. Astfel, au luat naștere noi tehnologii, materiale și soluții, prin care conducătorii auto, pasagerii și pietonii sunt protejați.

 

În continuare, găsești informații despre cele mai importante inovații din industria auto, care au avut loc în ultimul secol, de la dezvoltarea primului automobil și până în prezent.  

 

 

Primul automobil, construit în anul 1885

 

Ziua de 3 iulie 1886 marchează începutul unei noi epoci – cea a automobilelor, atunci când Karl Benz a prezentat lumii primul automobil  – Motorwagen. Fiind primul motor cu ardere internă, acesta este un pas major către dezvoltarea mașinilor pe care le cunoaștem astăzi.

 

În 1908, este lansat celebrul Model T, dezvoltat de către Hendry Hord. Acesta este și primul automobil accesibil publicului larg, fiind efectuate 15.000 de comenzi în doar câteva zile de la lansare.

 

Motorul mașinii create de Ford dispunea de 2,9 litri și 20 CP, funcționând pe benzină. Deși inovațiile din această perioadă sunt surprinzătoare, siguranța auto nu era o prioritate. Ca atare, primele automobile proiectate nu erau gândite să asigure protecție în cazul unui accident. Bineînțeles, acest lucru s-a schimbat considerabil în următoarele decenii, producătorii auto căutând permanent soluții pentru a dezvolta mașini sigure.

 

 

Anvelopele radiale – standard pentru mașinile moderne

 

Primul brevet pentru anvelopele pneumatice a apărut în anul 1847, pentru ca un secol mai târziu, siguranța auto și experiența de condus să fie îmbunătățite de dezvoltarea anvelopelor radiale.

 

Acestea au fost produse de compania franceză Michelin, care a revoluționat industria auto prin inovațiile aduse. Spre deosebire de anvelopele tradiționale, cele radiale asigură o mai bună stabilitate a vehiculelor și o aderență ridicată la drum, chiar și în situații de urgență.

 

Un alt avantaj al anvelopelor radiale constă în reducerea distanței de frânare, pentru a permite o oprire rapidă și sigură a vehiculului.

 

 

Inventarea centurii de siguranță

 

Dacă astăzi pare imposibil să pornești la drum, fără să îți pui centura de siguranță, această măsură nu era posibilă, înainte de anii 1950. Ea a fost introdusă pentru prima dată în anul 1956, atunci când a fost inclusă ca dotare standard la mașinile Ford.

 

Doi ani mai târziu, este creată centura de siguranță în 3 puncte, în forma literei V cu vârful în jos, similară cu cea pe care o utilizăm astăzi. În anul 1958, apare și primul model de serie, pe care este montată noua centură de siguranță, respectiv Volvo PV544. Au mai fost necesari 5 ani, pentru ca toate modelele Volvo să fie echipate cu centură pe scaunele din față.

 

În anul 1986, centura este introdusă pe locul central din spate, pentru a fi prezentă la toate locurile din spate, începând cu anul 1993. Astăzi, aceasta este un standard pentru călătorii sigure.

 

 

Testele de siguranță

 

Testele de siguranță permit identificarea vulnerabilităților unui automobil și îmbunătățirea structurii acestuia, pentru a spori siguranța utilizatorilor. În anii 1970, sunt introduse primele teste de siguranță, de impact frontal, lateral și rotativ.

 

Tot acum apar primele sisteme electronice de siguranță, precum cel de antiblocare a frânelor, care a jucat un rol important în prevenirea accidentelor cauzate de blocarea roților în timpul frânării.

 

Conducătorii auto se pot bucura astfel de un control mai bun asupra vehiculului, atunci când intervin situații de urgență.

 

O altă evoluție a siguranței auto din această perioadă este dată de orientarea către materiale mai ușoare și mai rezistente la construcția caroseriilor. Astfel, este introdus oțelul de înaltă rezistență, care îmbunătățește siguranța pasagerilor, însă fără să adauge greutate suplimentară.

 

Toate acestea au contribuit semnificativ la evoluția industriei auto, făcând posibilă crearea unor automobile mai sigure și mai confortabile.

 

 

Inventarea airbagului din anul 1973

 

Un alt punct de cotitură pentru siguranța auto are loc în anul 1973, atunci când este inventat airbagul, de către inginerul american Allen Breed. Sistemul este brevetat în anul 1968, pentru a fi disponibil pentru comercializare 5 ani mai târziu.

 

Airbagul este introdus în SUA la mijlocul anilor 1970, deoarece statisticile indicau că șoferii utilizau rar centurile de siguranță. Începând cu 1 aprilie 1989, echiparea autovehiculelor cu perne de aer devine obligatorie în SUA.

 

Studiile dovedesc utilitatea airbagurilor în salvarea vieților, prezența celor laterale putând să  protejeze partea superioară a corpului și să reducă mortalitatea cu până la 26% la un impact lateral. Cele laterale sunt incluse la o mare parte a noilor vehicule, ca echipament standard sau opțional.

 

 

Controlul electronic al stabilității

 

Controlul electronic al stabilității este o componentă importantă a siguranței auto, întrucât intervine de fiecare dată când observă o pierdere a controlului asupra vehiculului. Acesta acționează sistemul de frânare sau chiar reduce puterea motorului, până când șoferul deține din nou controlul complet asupra mașinii.

 

Funcțiile ESC variază la fiecare model, însă reacția este una promptă, pentru a reduce considerabil numărul de accidente auto. Primul sistem de control al tracțiunii a fost introdus în anii 1987, pentru ca în anul 1990, constructorul Mitsubishi să lanseze Mitsubishi Diamante. Acesta este primul autoturism cu un control electronic al traiectoriei și al tracțiunii, integrate într-un singur sistem – TCL.

 

Astăzi ESC îmbunătățește siguranța auto, prin monitorizarea direcției și a vitezei de deplasare a vehiculelor, cu ajutor senzorilor. Astfel, unii conducători auto optează pentru mașini cu sistem electronic de siguranță, ce face posibilă frânarea automată a mașinii, fără intervenția lor.

 

 

Siguranța copiilor în timpul călătoriilor cu mașina

 

Anul 1997 marchează o nouă etapă din siguranța auto – introducerea sistemului ISOFIX, care garantează o fixare sigură a scaunelor pentru copii. Grație acestuia, este eliminat riscul ca scaunul să se miște sau să se rostogolească în cazul unui impact.

 

Astăzi ISOFIX este un standard, prin care reduci riscul de a instala greșit scaunele pentru copii, ce le permite părinților să pornească în călătorii sigure cu mașina. De altfel, el este obligatoriu, dotarea mașinilor cu acest sistem fiind necesară începând cu 2006-2007.

 

 

Mașinile cu frânare autonomă

 

Multe accidente au loc din cauza oboselii, a distragerii șoferilor sau a vizibilității reduse. De ajutor în aceste situații sunt sistemele AEB, care folosesc tehnologii bazate pe senzori optici și camere inteligente.

 

Acestea pot identifica distanța dintre un obiect sau un obstacol situat în fața autovehiculului. Datele obținute sunt combinate cu viteza și traiectoria, pentru a analiza existența unui real pericol. În cazul în care acesta există, șoferul este alertat, iar dacă nu intervine, se acționează sistemul de frânare, astfel încât să fie redusă viteza de coliziune.

 

 

Un secol de inovații

 

Tehnologiile de siguranță auto la care avem acces astăzi însumează un secol de inovații, care a revoluționat considerabil industria de automobile.

 

Mașinile produse astăzi pun preț atât pe design, confortul șoferilor, experiența de condus, consumul de combustibil, fiabilitate și emisiile de noxe, cât și pe siguranță. Cu toate că numărul accidentelor rutiere este îngrijorător, măsurile de siguranță existente sporesc protecția tuturor celor participanți la trafic.

 

Inovațiile actuale fac posibilă eficientizarea siguranței auto, prin tehnologii ce prioritizează confortul și protecția conducătorilor auto. În cazul unei defecțiuni, ai nevoie de o simplă vizită la un service Jaguar București, pentru o diagnoză precisă și reparații de încredere.

 

În plus, în magazinul nostru online găsești AdBlue Jaguar, piese Jaguar, Land Rover și Range Rover, pentru a-ți echipa mașina corespunzător, doar cu produse originale sau OEM. Te așteptăm în atelierul nostru din Șoseaua Pantelimon 1, București 021591, cu soluții complete de service, piese și accesorii pentru marca britanică.

Blog
ARTICOLE SIMILARE
Contacteaza LandAtelier