2 LEGENDE BRITANICE UNITE DE PROGRESUL TEHNOLOGIC. FAIREY SI LAND ROVER.

Oricat ar parea de ciudat, dar tehnicitatea si creatiile ingineresti de varf din anii 1930-1940 ale industriei britanice au condus la realizarea unor produse si echipamente auto de care ne bucuram si pe care le folosim si astazi, la 70-80 de ani distanta.
Sa vedem cum si de unde porneste povestea noastra.

Aprilie 1934.
Compania britanica „Fairey Aviation” lanseaza avionul bombardier torpilor monomotor „Fairey Swordfish”.
Cu o infatisare demna de avioanele primului razboi mondial, „Swordfish” a intrat in utilizarea Royal Navy (n.r. Marina Regala Britanica) in 1936.

In 1939, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, biplanul „Swordfish” era deja depasit tehnologic de alte avioane torpiloare, ca viteza si ca agilitate, realizate in lume. Ceea ce parea un dezavantaj la prima vedere, va face din acest avion o arma redutabila prin simplicitatea si prin fiabilitatea sa.

Suntem in aprilie 1941.
Cuirasatul „Bismarck”, nava amiral si mandria flotei germane, devine operational. In mai 1941 Bismarck pleaca in Marea Nordului in prima si ultima lui misiune. Reuseste o victorie, scufundand nava amiral a flotei britanice – crucisatorul „Hood”. Din acest moment intreaga flota britanica porneste cu toate fortele la interceptarea si distrugerea cuirasatului „Bismarck”. Armele sperantei erau avioanele torpiloare „Fairey Swordfish” imbarcate la bordul portavionului britanic „H.M.S. Ark Royal”.

26 mai 1941. Marea Nordului.
2 valuri a cate 15 avioane „Swordfish”, fiecare avand la bord o torpila de 760 kg, ataca celebrul cuirasat.
Tehnic vorbind avioanele nu aveau nici o sansa in fata artileriei antiaeriene existente la bordul lui „Bismarck”, o artilerie ultramoderna la acel moment, cu mare viteza de tragere, avand tirul condus centralizat. Curajul echipajelor britanice (3 membri/aparat), viteza incredibil de mica si fiabilitatea tehnica, au transformat „Swordfish” in arma letala impotriva cuirasatului si a ultraperformantei sale artilerii, complet ineficienta in fata bravului avion.
Doua torpile lansate de cele 30 de avioane „Fairey Swordfish” l-au lovit pe „Bismarck”, a doua fiind decisiva, blocandu-i carmele. Implicit, cuirasatul a fost la dispozitia vaselor de lupta ale „Royal Navy”, care l-au transformat intr-o ruina in flacari obligand echipajul german la sabordarea si scufundarea navei in dimineata zilei de 27 mai 1941.

Primavara 1947. Solihull, Warwickshire, Anglia. Sediul Companiei Rover.
Vizionarii frati Maurice si Spencer Wilks pornesc pe drumul realizarii legendei, o masina 4×4 polivalenta, ce va salva compania Rover. Numele ales: „Land Rover”.
Creatia vizionara va fi prezentata in 1948 la Salonul Auto de la Amsterdam. Seria 1 va aduce noi concepte in lumea automobilului, una dintre acestea fiind utilizarea in fabricatia de serie a tablei de aluminiu pentru caroserie. Explicatia converge tot in lumea aeronauticii. Imediat dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, in Marea Britanie, penuria de tabla feroasa era importanta, in schimb tabla de aluminiu ramasa de la industria aviatica a razboiului se gasea din abundenta.

1950. Tavistock, Devon, Anglia.
„Fairey Winches”, subsidiara a companiei „Fairey”, care produsese „Swordfish” in urma cu 16 ani, este dezvoltata ca producator de echipamente pentru industria auto aflata in plin avant dupa conflagratia mondiala. La doi ani dupa lansare, Land Rover este un succes in evolutie, iar „Fairey Winches” incepe productia de trolii si de alte accesorii pentru Land Rover.

Inceputul anilor 1970.
Suntem la tranzitia Seriilor 2a si 3. Daca Seria 1 a fost noutatea, iar Seriile 2 si 2a au asigurat succesul mondial pentru Land Rover, Seria 3 aduce expansiunea planetara. In acest context, polivalenta Land Rover impunea folosirea masinilor si in regim de sosea, ceea ce conducea la consumuri nejustificat de mari in lipsa de dificultate a traseului. Consumul mare era dat de cutiile de viteze cu rapoarte scurte ce asigurau succesul in utilizarile offroad. Pentru rezolvarea impedimentului constatat la toate Seriile: 1, 2, 2a si 3, „Fairey Winches” a dezvoltat un „overdrive mecanic” exclusiv pentru Land Rover Series. Simplitatea, usurinta montajului si reducerea consumului cu 15% au transformat „Overdrive by Fairey” intr-o legenda asociata mitului Land Rover Series. Montajul acestui overdrive si pe primele Range Rover a dovedit succesul solutiei proiectate si fabricate de „Fairey Winches”.

1985.
Land Rover Seria 3 iese din productie fiind inlocuit de Land Rover 90 si Land Rover 110. O data cu oprirea productiei ultimului model de Land Rover caruia ii era destinata, productia overdrive-ului se diminueaza. „Fairey Winches” este preluata de compania americana „Superwinch”, care poseda si licenta overdrive-ului, fabricat acum in Statele Unite. Locatia din Devon este sediul european pentru „Superwinch”. In Romania, troliile Superwinch sunt importate si distribuite si de compania Land Atelier.

AUTOR
Giuseppe Rossi – Masini De Epoca

Blog
ARTICOLE SIMILARE
Contacteaza LandAtelier