LA INCEPUT A FOST… EVOQUE

Modelul Evoque se adreseaza unui segment nou de cumparatori, celor care pana acum nu au avut in plan achizitionarea unui Range Rover.

Declaratia apartine directorului de vanzari la nivel global al grupului JLR – Phil Popham – cel care in timpul mandatului de scurta si fructuoasa perioada (2010-2014) a condus compania catre vanzari record (200.000 vehicule).

Prin Evoque, Range Rover a reusit inca o data sa inoveze subtil fara sa „reinventeze roata” si sa aduca pe piata un produs diferit fara sa dilueze etosul brandului. Daca asteptarile conservatorilor emblemei Range Rover au fost mai putin sau mai mult impartasite de noul Evoque … raspunsul apartine viitorului si implicit noii generatii.

Este evidenta intentia companiei britanico-globala de a imputernici contemporaneitatea automobilistica cu o „Voce” unica, recognoscibila la nivel intercontinental. Alaturarea unui termen cu rezonanta latina de numele britanic al marcii trezeste initial cateva ridicari de spranceana, mai ales in randul anglofililor surprinsi de curajul tinerilor directori din grupul JLR de a risca succesul pe piata de acasa. Alegerea numelui nu a fost deloc hazardata. Desi radacina termenului „evoque” ne indreapta imediat atentia catre bazinul mediteranean – prin latinul „vox” – derularea mai in spate a firului etimologic ne incadreaza intr-un tablou istorico-geografic timpuriu si mult mai vast ca intindere si influenta. Reconstructia lingvistica proto-indo-europeana indica termenul „wṓkʷs” ca fiind cel mai vechi cuvant folosit pentru „voce”, „discurs”.



In 2013, Gerry McGovern, directorul departamentului de design JLR si omul care intelege in profunzime ADN-ul Land Rover, face o mutare inteligenta si in acelasi timp indreapta privirea publicului feminin catre Evoque.


Incepe colaborarea cu designerul vestimentar Victoria Beckham pentru a proiecta o editie speciala si limitata „Range Rover Evoque Special Edition with Victoria Beckham


Este o continuare a traditiei Range Rover de a fi in lumina reflectoarelor prin asocieri cu nume notorii ale vremii. Sa ne amintim de anul 1981, cand Range Rover Classic aparea in revista „Vogue”, precum si in compozitia fotografiilor aferente prezentarilor de moda de la Biarritz, Franta, sau de anii ’70 si de muzeul Luvru din Paris unde acelasi Range Rover Classic devenea primul vehicul expus si declarat drept „o lucrare exemplara de design industrial„. Miza jocului tehnologic a fost ridicata in momentul asocierii cu GKN Driveline.


Modulul de punte spate „GKN Twinster” include doua placute de ambreiaj multidisc umed, independente, pozitionate de o parte si de alta a coroanei. Acesta actioneaza precum un diferential cu alunecare limitata care permite turatii diferite ale rotilor la parcurgerea virajelor, eliminandu-se astfel pericolul patinarii.
Mai mult, la depasirea vitezei de 35km/h modulul electronic „GKN Twinster” intra automat in starea de economisire a combustibilului, actionand asupra celor doua placute de ambreiaj care se deschid concomitent si opresc rotatia coroanei; astfel cardanul este deconectat, masina fiind practic tractata doar de puntea fata.


Conform declaratiei oficiale a companiei GKN, noua tehnologie a permis modelului Evoque sa reduca consumul de combustibil cu pana la 11,4%.


Blog
ARTICOLE SIMILARE
Contacteaza LandAtelier