8 verificări și înlocuiri efectuate la o revizie Range Rover

Prevenția este mai bună decât tratarea și în cazul autoturismelor, nu doar al stării de sănătate. De aceea, trebuie să mergi regulat cu mașina în service, pentru o revizie Range Rover, prin care se efectuează o verificare tehnică amănunțită a vehiculului.

 

Aceasta se realizează la fiecare 15.000 de kilometri sau la cel mult un an. Astfel, chiar și când ai parcurs doar 5.000 de kilometri pe durata a 12 luni, tot trebuie să te programezi pentru o revizie, dacă vrei să te bucuri cât mai mult de funcționalitatea deplină a mașinii.

 

În cele ce urmează, îți prezentăm ce verificări sunt importante pentru mașina ta, care se efectuează în timpul reviziei auto.

 

 

  1. Verificarea motorului

 

În timpul reviziei auto, se verifică motorul și se înlocuiesc sau completează fluidele, respectiv uleiul de motor, antigelul și lichidul de frână. Schimbul de ulei este una dintre cele mai simple și mai importante operații pe care le poți face, pentru a menține longevitatea motorului.

 

Acesta are rolul de a lubrifia componentele motorului și de a preveni uzura lui prematură. Este de preferat ca uleiul de motor să nu fie completat, până se ajunge la nivelul recomandat de producător, ci înlocuit complet. Utilizarea unui ulei uzat poate afecta pompa ulei Range Rover Sport, ducând chiar la o degradare a motorului, din cauza lipsei de lubrifiere. Totodată, poate crește consumul de combustibil.

 

În cazul în care mașina ta are nevoie de un schimb de ulei mai devreme, vei remarca zgomote ciudate ale motorului, o modificare a culorii uleiului, care devine închis la culoare, prezența unui miros de ulei în mașină sau fum pe țeava de eșapament.

 

 

  1. Schimbarea filtrelor de aer, polen și ulei

 

Pentru a funcționa corect, motorul are nevoie de aer, combustibil și ulei lipsite de impurități. De aceea, tehnicianul auto va înlocui filtrele de aer, ulei și combustibil, la efectuarea reviziei.

 

Filtru de aer protejează motorul de impurități și particulele de praf, contribuind la arderea eficientă a combustibilului și la o performanță optimă a motorului. Dacă nu este schimbat la timp, poate cauza arderea unei cantități mai mari de combustibil.

 

Filtrul de ulei are rolul de a curăța uleiul de praf și depuneri, pentru a putea să își îndeplinească rolul de protecție. De aceea, filtrul de ulei se schimbă odată cu uleiul de motor.

 

Filtrul de polen este necesar, pentru a purifica aerul din interiorul mașinii. Atunci când acesta se uzează, reziduurile din aer pătrund în mașină, putând defecta sistemul de climatizare.

 

 

  1. Evaluarea curelei de distribuție

 

Să circuli cu o curea de distribuție uzată, este un risc pentru funcționarea mașinii tale, întrucât aceasta se poate deteriora și rupe, cauzând defecțiuni serioase la motor. De aceea, este important să te prezinți la timp pentru revizia auto, care cuprinde și verificarea curelei de distribuție.

 

În cazul în care este necesară înlocuirea curelei de distribuție sau a altor componente auto, precum valva pompă ulei Range Rover, responsabilă de ungerea eficientă a lanțurilor de distribuție, tehnicienii auto vor acționa în consecință.

 

 

  1. Verificarea bateriei

 

Tot acum se verifică starea bateriei, pentru a-i prelungi durata de viață. Deși aceasta este ignorată de mulți conducători auto, până când nu mai funcționează, este bine să se verifice periodic starea bateriei.

 

În cazul în care există urme de mizerie pe capacul și bornele bateriei, se curăță, pentru a împiedica descărcările accidentale. De asemenea, se inspectează clemele bornelor și se strâng mai bine, dacă este necesar.

 

Problemele legate de bateria mașinii se manifestă prin aprinderea martorului de bord, dificultăți de pornire sau un miros neobișnuit sub capotă. Toate acestea se remediază într-un atelier auto.

 

 

  1. Verificarea plăcuțelor de frână

 

Uzarea plăcuțelor de frână duce la creșterea distanței de frânare, fiind important să fie verificate și înlocuite la timp, pentru a evita un posibil accident rutier. Aceasta poate cauza și uzarea discurilor de frână, ceea ce va crește costurile de reparație.

 

Dacă plăcuțele de frână se subțiază până la 50%, nu vor mai funcționa corect, iar tu nu vei mai putea frâna la fel de rapid. Cu cât acestea sunt mai uzate, cu atât stabilitatea mașinii va fi afectată.

 

Nu doar înlocuirea plăcuțelor de frână la timp este importantă, ci și calitatea lor. Alege componente auto calitative, care respectă standardele producătorului britanic, pentru a menține performanța Range Rover. În magazinul nostru, găsești o varietate de piese originale și OEM, pentru toate tipurile de Range Rover.

 

 

  1. Verificarea sistemului de climatizare

 

O revizie Range Rover continuă cu verificarea sistemului de climatizare. Acesta asigură un confort sporit pe durata călătoriilor cu mașina, iar pentru a funcționa optim, unitățile de aer condiționat se igienizează periodic.

 

Mai mult, un sistem de climatizare care funcționează optim, reduce consumul de combustibil. În unele cazuri, poate fi necesară reîncărcarea cu freon sau există o componentă defectă a sistemului de climatizare, ce necesită înlocuire.  

 

Oricare ar fi problema sistemului de climatizare a mașinii tale, poate fi identificată și remediată, în urma unei revizii auto. Astfel, tu poți din nou să te bucuri de călătorii confortabile.

 

 

  1. Verificarea sistemului de iluminare

 

Funcționarea corectă a sistemului de iluminare este obligatorie, pentru a te deplasa în siguranță cu mașina. La o revizie Range Rover, se efectuează și verificarea farurilor, pentru a fi înlocuite cele defecte.

 

De asemenea, farurile se aliniază și setează corect, astfel încât să nu îi orbească pe ceilalți participanți la trafic. Uneori, poate fi necesar doar un tratament de polish, ce are rolul de a îmbunătăți vizibilitatea pe timp de noapte.

 

În cazul în care observi probleme cu iluminarea mașinii, verifică cu atenție farurile și mergi la un service, dacă ai nevoie de ajutor. Să conduci fără o iluminare adecvată, reprezintă un pericol pentru tine, dar și pentru celelalte persoane care participă la trafic. Totodată, inspecția corespunzătoare a farurilor te ajută să treci fără probleme testul ITP.

 

 

  1. Verificarea sistemului de direcție

 

O altă verificare importantă a mașinii tale, este cea a sistemului de direcție. Acesta se verifică atât la fiecare revizie, cât și atunci când se înlocuiesc pneurile, se repară frânele sau se schimbă uleiul și filtrele.

 

De asemenea, persoanele implicate în accidente rutiere, ce deteriorează suspensia sau roțile din față, trebuie să solicite verificare a sistemului de direcție și a suspensiei, pentru a depista la timp eventuale deteriorări.

 

Așa cum se întâmplă cu orice alte componente auto, este mai bine să le verifici cu regularitate, înainte să se defecteze, pentru a evita costurile de reparație mai mari.

 

Toate verificările se realizează într-un service auto autorizat, dedicat mărcii tale. Acestea necesită instrumente speciale și cunoștințe tehnice avansate, pentru o evaluare corectă a stării lor de funcționare.

 

 

De ce să vii cu mașina la Land Atelier pentru o revizie auto?

 

Dacă ești posesorul unui Range Rover și cauți un atelier auto autorizat, cu tehnicieni special instruiți în revizii și reparații ale vehiculelor JLR, Land Atelier este perfect pentru tine.

 

Realizăm revizii pentru toate modelele de Range Rover, Land Rover și Jaguar, având tehnologia și expertiza necesare, pentru a-ți oferi servicii de încredere. În plus, trecem în istoricul mașinii toate intervențiile efectuate, pentru ca tu să beneficiezi de un istoric complet de service online.

 

Iar dacă ai nevoie de o diagnoză Range Rover, tot tehnicienii Land Atelier te pot ajuta. Prin programele performante de diagnoză auto computerizată pe care le utilizăm, realizăm testări precise, ce permit diagnosticarea celor mai complexe erori.

 

Așadar, indiferent de problema pe care mașina ta o are, nu îți pierde speranța și treci pe la Land Atelier. Iar dacă respecți intervalul de service pentru revizii auto, îți mărești șansele să te bucuri cât mai mult timp de o mașină în stare optimă de funcționare.

Blog
ARTICOLE SIMILARE
Contacteaza LandAtelier