Recondiționare motor Land Rover, Range Rover și Jaguar

Refacem motoarele de pe Land Rover, Range Rover și Jaguar după documentația de reparație JLR. Soluția se stabilește după demontare și măsurători, pe fiecare piesă în parte.

PROGRAMARE SI EVALUARE

Sună pentru o evaluare

0731 896 285

Ce înseamnă recondiționarea unui motor

Decizia pe fiecare componentă se ia după măsurători, în strungărie. Blocul și chiulasa se pot recupera prin prelucrare, dacă uzura e în limitele prevăzute. Vibrochenul se validează la cota standard sau se înlocuiește. Nu lucrăm cu vibrochene rectificate.

Când uzura impune alezarea, pistoanele originale nu se mai pot monta și intră pistoane la cota rezultată. Pe motoarele la care se montează cămăși noi, alezajul revine la cota standard, cu pistoane standard.

Bielele, cuzineții, garnitura de chiulasă și distribuția se înlocuiesc. Ordinea preferințelor diferă de la un motor la altul. La 2.0 Ingenium diesel (204DT) preferăm cămăși noi, iar la V6 3.0 diesel (306DT) cilindrii se honuiesc și, unde e nevoie, se execută alezarea în linie a palierelor.

Cu motorul desfăcut se verifică și accesoriile. Turbinele, injectoarele și pompa de înaltă presiune merg la un atelier specializat, iar rezultatul îl validăm noi înainte de montaj.

Lucrăm după documentația de reparație Jaguar Land Rover, din platforma oficială. De acolo vin cuplurile de strângere, strângerea la unghi, toleranțele și ordinea operațiilor. Înainte de a închide motorul, verificăm jocul de ungere cu Plastigauge pe fiecare palier și pe fiecare bielă.

La final aplicăm actualizările software disponibile pentru modulul de motor și pentru cutia de viteze. Pe diesel, ele schimbă strategia de regenerare a filtrului de particule și pragurile de avertizare pentru diluarea uleiului.

DIAGNOSTIC LA DESFACERE

Ce se constată
la demontare

DIAGNOZĂ ORIGINALĂ JLR

Un motor refăcut cu piese bune poate ceda din nou dacă rămâne pe loc cauza care l-a adus în atelier.

La demontare ne uităm la urme. Contează starea sorbului și a canalelor de ungere, aspectul cuzineților, cămășile și capul pistoanelor, plus particulele de metal din circuitul de ulei. Le punem lângă istoricul de întreținere și lângă datele rămase în module.

La motoarele diesel moderne, cauzele frecvente țin de ungere. Motorina ajunsă în ulei, schimburile de ulei amânate și un răcitor de ulei cedat lasă aceleași tipare de uzură. Sursa se rezolvă odată cu motorul.

Multe constatări apar pe parcurs, de aceea lista finală de lucrări se poate comunica abia după demontare.

CRITERIU DE DECIZIE

Recondiționare sau motor la schimb

Răspunsul vine după demontare, pentru că abia atunci se vede cât de departe a mers avaria.

Câteva lucruri cântăresc în decizie: dacă blocul se mai poate aleza, starea arborelui cotit, dacă chiulasa e fisurată dincolo de limita la care se mai repară și câți kilometri are motorul. La un motor cu kilometraj mare sau cu avarie extinsă, efortul recondiționării poate trece de cel al unui motor la schimb. Când se întâmplă asta, recomandarea se face pe baza măsurătorilor, înainte de a merge mai departe cu lucrarea.

Ce cuprinde lucrarea și ce rămâne în afara ei

O intervenție doar pe componenta avariată lasă celelalte piese la uzura lor. Un cilindru bucșat lângă trei rămași cum erau lucrează în alte condiții decât restul blocului.

Lucrăm pe recondiționare completă. Blocul, chiulasa și arborele cotit se evaluează și merg la prelucrare unde e cazul, iar piesele de uzură se înlocuiesc după măsurători. Pe asta se sprijină garanția.

Lucrarea acoperă motorul și accesoriile lui. O mașină venită cu motorul nefuncțional nu poate fi probată în circulație la preluare, așa că starea celorlalte sisteme nu se poate stabili atunci și rămâne în afara acestei lucrări. Filtrul de particule se curăță de fiecare dată, la un atelier partener. Dacă după curățare are nevoie de înlocuire, aceea e o lucrare separată.

Garanția este de 12 luni, fără limită de kilometri, iar condițiile ei sunt pe pagina de garanție.

LUCRARE DOCUMENTATĂ

Un motor refăcut,
pas cu pas

VEZI STUDIUL DE CAZ

Un Defender Puma 2.4 TD4 a intrat cu chiulasa fisurată, iar proprietarul a ales recondiționarea completă. Am scris pas cu pas ce s-a demontat, ce s-a măsurat și ce s-a montat, cu poze din atelier.

EVALUARE

ADU MAȘINA LA EVALUARE

CONTACTEAZĂ-NE

După ce vedem mașina, stabilim ce se verifică și în ce ordine. Lucrarea se stabilește pe măsură ce motorul se deschide.

Întrebări frecvente

De ce căutați cauza avariei înainte de reparație?
Un motor refăcut fără ca sursa problemei să fie rezolvată tinde să cedeze la fel. La demontare urmărim ungerea, cuzineții și cămășile, apoi le comparăm cu istoricul de întreținere și cu datele din module.
Ce acoperă recondiționarea și ce rămâne în afara ei?
Motorul și accesoriile lui. Celelalte sisteme nu pot fi verificate în circulație când mașina vine cu motorul oprit, așa că rămân în afara lucrării. Filtrul de particule se curăță de fiecare dată, iar o eventuală înlocuire ulterioară e o lucrare separată.
Ce garanție are motorul recondiționat?
12 luni, fără limită de kilometri, de la data predării mașinii. Acoperă motorul, piesele noi montate odată cu el și turbinele și injectoarele validate de noi. Condițiile de întreținere sunt pe pagina de garanție.
Când e mai potrivit un motor la schimb?
Se vede după demontare. La kilometraj mare sau la o avarie extinsă, de exemplu un bloc care nu se mai poate aleza sau o chiulasă fisurată peste limită, efortul recondiționării poate trece de cel al unui motor la schimb. Recomandarea se face pe baza măsurătorilor.

Programează-Te ACUM

ADRESA
Șoseaua Pantelimon 1, București 021591
EMAIL
office@landatelier.ro
TELEFON SERVICE
0731 896 285
PROGRAM
Luni – Vineri, 09:00 – 17:30

Completează formularul de mai jos sau sună-ne direct.

    WhatsApp Sună Locație